Mi-am dorit foarte tare sa nasc natural, cu cat mai putine interventii (gen calciu, oxiton, epidurala, epiziotomie), dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Micutul nostru avea DPN conform UM 4 septembrie, dar conform ovulatiei ar fi trebuit sa vina pe 1 septembrie. Stiind asta si avand in vedere ca la ultimele ecografii bebe era maricel, doctorul m-a programat pentru provocare chiar joi, pe 1 septembrie. Fiind convinsa ca bebe va semana cu mine (punctual) si nu cu tati :), am reusit sa negociez cu el si sa amanam provocarea pentru luni, 5 septembrie – eram asa convinsa ca o sa vina singurel. Insa lui Andrei ii placea asa mult la mami in burtica, incat s-a hotarat sa mai stea.
“Garsoniera” lui bebe cu cateva ore inainte de prezentarea la spital:
Image may be NSFW.
Clik here to view.
Luni dimineata la ora 7.00 eram cu bagajelul la spital, gata de internare. Pana m-au “cazat” in sala de travaliu, pana au luat sange pentru analize, pana am mai dat telefon sotului sa il tin la curent cu ce se mai intampla, s-a facut in jur de ora 9.00, moment in care a aparut doctorul si a instructat moasa sa imi faca injectia cu calciu si sa imi puna perfuzia cu antibiotic (pt streptococul de grup B). Contractile au inceput la scurt timp dupa injectie, cam la 10-12 minute una de cealalta, nu erau deloc dureroase, mai degraba semanau cu contractile BH decat cu ce auzisem eu ca ar trebui sa fie de fapt. La fiecare ora sau doua venea doctorul sa verifice dilatatia si, desi aveam contractii déjà la 8 minute, nu am facut mari progrese. Am incercat sa ma plimb, am urcat si am coborat scarile de se uitau toti vizitatorii la mine ca la felul 7 Image may be NSFW.
Clik here to view.
. La ora 16.30 (dilatatie 4-5cm) doctorul mi-a rupt membranele si m-a intrebat daca m-am hotarat pentru anestezie epidurala. Eu, curajoasa in continuare, ii zic ca momentan nu vreau, ca durerile sunt absolut suportabile. Insa prima contractie care a venit dupa ruperea membranelor a fost surprinzator de dureroasa pentru mine… si urmatoarea si mai si… si tot asa… Dupa 40 de minute de contractii foarte dureroase, am cerut formularul pt a-mi da acordul pentru epidurala, in 10 minute a venit doctorul anestezist si a introdus cateterul (foarte putin m-a piscat cand a facut anestezia locala, in rest nu am simtit nimic) si in alte 10 minute a inceput sa isi faca efectul (ce usurare…). Apoi mi-au pus si perfuzia cu oxiton si inca o tura de antibiotic. Din ora in ora revenea anestezistul pentru o noua doza… Pe la ora 20.00 un nou control pe masa – dilatatie 9, fara dureri. Pleaca doctorul, pleaca anestezistul, moasa ma roaga sa ma asez pe o galeata ca bebe refuza sa coboare desi dilatatia era aproape maxima. Chiar in momentul ala a trecut brusc efectul anesteziei si am avut o contractie oribila, foarte foarte dureroasa si care a durat muult (cred ca a durat intre 5 si 10 minute, fara intrerupere), astfel ca nici monitorul fetal nu prea mai inregistra bataile inimii bebelusului. Au chemat repede medicul si anestezistul inapoi, mi s-a mai dat o doza de anestezic si au stat toti cu ochii pe mine si pe monitorul fetal ca pe butelie. Dupa ce si-a facut efectul anestezia si doctorul a hotarat ca nu am nevoie de cezariana, m-am mutat pe masa de nasteri (singura, puteam merge). Mi-a placut ca au asezat-o ca pe un scaun, practic stateam in fund, nu pe spate, asa ca mi-a fost destul de usor sa imping. Mi-au dat telefonul sa imi anunt sotul ca urmeaza sa nasc si sa-l chem la spital. La 20.40 l-am sunat. Am impins de 2 ori pe prima contractie si de 2 ori pe a doua si… a venit bebe! Ajutat de vidextractor, e drept. Era ora 20.50. A iesit cu fata la mine si a scos limbuta, astfel incat toata lumea care era in sala a rasuflat usurata si a ras cu pofta (erau ceva oameni acolo, doctorul meu, anestezista, 2 rezidenti care intre cele 2 contractii au sarit cu monitorul sa asculte bataile inimii, moasa, asistenta, infirmiera, neonatologul si asistenta de la bebelusi). Abia atunci mi-am dat seama ca am fost la un pas extrem de mic de cezariana… dar bine ca totul s-a terminat cu bine. Sau mai bine zis, a inceput cu bine Image may be NSFW.
Clik here to view. .
L-am sunat din nou pe sot imediat ce am nascut si a avut si el bucuria de a auzi primul planset al lui Andrei; imediat ce mi l-au pus pe piept micutul nostru a inceput sa planga, tati era extrem de emotionat si nu ii venea sa creada ca déjà am nascut, iar eu eram asa de cuprinsa de bucurie ca nu imi mai trebuia nimic. I-am dat un pupic pe obraz si apoi l-au luat sa il bibileasca. Mi-a zis mai tarziu moasa in timp ce ma masa pe burtica ca are peste 3,5 kg, mi-a zis ca a spus neonatoloaga exact cat are dar ea nu a retinut; eu nici macar nu am auzit ca a zis, eram vrajita de bebelusul meu. Abia cand m-au mutat in salon am cerut sa mi-l mai aduca o data sa il vad si asistenta a iesit cu el si cu foaia cu “scorurile”: 3740g, 56cm, apgar 10. Tot atunci mi-am dat seama ca am uitat sa scot camera foto din bagaj si nu i-am facut nicio poza la nastere Image may be NSFW.
Clik here to view. . Noroc cu bunica, a venit cam la 2 ore dupa ce am nascut sa ne vada si atunci a reusit sa il filmeze cateva secunde. Andrei i-a zambit . Si a doua zi cand am mers la el sa-l pozez l-am gasit dormind si zambind Image may be NSFW.
Clik here to view. .
Image may be NSFW.
Clik here to view.
Desi nu o vad deloc ca pe o experienta negativa sau traumatizanta, totusi nu e nasterea pe care mi-am dorit-o si sunt un exemplu de “asa nu”. Ce are cineva de invatat din experienta mea? Sau mai bine zis ce am invatat eu din ea? Am invatat sa imi aleg medicul un pic mai bine (nu vreau sa fiu inteleasa gresit, am nascut cu un doctor extraordinar, s-a purtat exemplar cu mine, insa este un medic foarte cautat, are extrem de multe paciente si din cauza asta recurge la nasteri provocate, nu sta peste termen – in ziua in care am nascut eu, a mai nascut o pacienta de-a lui, tot cu provocare, era in saptamana 38). De asemenea, conteaza si spitalul foarte mult – la Giulesti nu se sta cu bebe in camera, alaptatul se face la program de 3 ore ziua si 6 ore noaptea, iar intre timp li se da supliment de lapte praf. Am nimerit totusi in a doua zi doua ture consecutive in care asistentele respective nu le-au dat deloc lapte praf, ne-au incurajat sa alaptam, una din ele ne-a aratat chiar si cum se face, ne-au chemat mai devreme daca plangeau bebelusii, deci se poate, daca se vrea (din pacate doar cele 2 au vrut din 4 sau 5 asistente cate erau). Daca as fi stiut de la inceput toate astea, cu siguranta as fi facut alta alegere. Din pacate le-am aflat abia la cursurile Lamaze, Irina m-a prevenit ca s-ar putea intampla asta, dar sarcina era mare si mi-a fost frica sa schimb medicul asa tarziu, am tot sperat ca Andrei e punctual si nu o sa am nevoie de provocare. Ma tot gandesc ca daca nu nasteam provocat, nu aveam dureri asa mari si atunci nu ceream epidurala, automat nu era nevoie de oxiton deci nu treceam prin contractia aceea oribila care era sa ma trimita la cezariana si, nu in ultimul rand, bebe nu era scos cu vidextractorul… Si nici nu m-am gandit in naivitatea mea ca bebe sta separat de mami… nu mi-a trecut asa ceva prin cap…
Din ziua in care a ajuns acasa, Andrei este alaptat exclusiv (nu au reusit sa-l “strice” in spital), doarme in pat cu mami (ca doar nu degeaba vroia sa mai stea la mami in burtica), este cuminte, vesel si sociabil. Si mereu stie ce vrea si nu se sfieste sa ne-o spuna Image may be NSFW.
Clik here to view. .
